Tuns câini și pisici în Ploiești Vest
Sunt Dea, tehnician veterinar. Tund câini și pisici cu calm și răbdare și folosesc produse profesionale, în salonul nostru de familie de pe Str. Gheorghe Grigore Cantacuzino nr. 340, Ploiești.
- Tuns pe rasă sau la cerere, baie cu produse profesionale
- Câini mici și mari, câini fricoși sau bătrâni, și pisici
- Joi deschis până la 19:00, peste program la cerere
Prețuri tuns câini în Ploiești
Tuns, baie și cosmetică canină în salonul nostru din Ploiești Vest. Prețul depinde de talia câinelui. Pachetul complet durează în jur de 1 oră și jumătate până la 2 ore, în funcție de cât de cuminte e cățelul.
| Talie | Pachet complet | Doar tuns | Doar spălat |
|---|---|---|---|
| Minipână la 5 kg | 150 | 100 | 50 |
| Mică5–10 kg | 180 | 120 | 60 |
| Medie10–20 kg | 220 | 140 | 80 |
| Mare20–35 kg | 280 | 190 | 90 |
| Foarte marepeste 35 kg | 350 | 250 | 100 |
Servicii suplimentare
- Descâlcire blană foarte încâlcită 40 lei
- Tăiat unghii 30 lei
- Curățare urechi 30 lei
- Golit glande anale (vidat glande) 30 lei
Se adaugă la orice serviciu de tuns. Serviciile suplimentare nu intră în abonament.
Servicii pe care le vom oferi în viitor
Deparazitare externă
Doar prin baie cu șampon special, în funcție de necesitate, pentru câini și pisici.
Periaj dentar profesional
Îndepărtarea plăcii bacteriene de pe zonele accesibile, pentru câini și pisici.
Tuns pe rasă: bichon, yorkshire, shih tzu
Cel mai des tund bichoni (maltez și havanez), yorkshire, shih tzu, fox terrier și metiși, dar lucrez și cu câini mari. Fac tunsori pe rasă și tunsori la cerere, ținând cont de blana fiecăruia.
Rase pe care le tund des
Cât de des se tunde
- Păr lung (yorkshire, shih tzu): crește continuu și se încâlcește dacă nu e îngrijit, așa că are nevoie de tuns regulat.
- Toate rasele: recomand tunsul la aproximativ 6 săptămâni și tunsul igienic o dată pe lună, ca să nu se facă câlți.
Ce contează la tunsul pe rasă
- Tunsoare pe rasă sau la cerere, cum preferi
- Tunsoarea se potrivește blanei: păr drept, creț sau amestecat
- Șampoane, balsamuri și parfumuri profesionale
- Prețul se stabilește după talie (greutate), nu după rasă
Tuns pisici în Ploiești
Tund și pisici. Prețul depinde de serviciu: tuns complet 140 lei, pachet complet 180 lei (tuns complet + spălat + uscat + tăiere gheare + curățare urechi).
| Serviciu | Preț |
|---|---|
| Tuns igieniczonă burtică, lăbuțe, zona intimă | 80 lei |
| Tuns completmodel la alegere | 140 lei |
| Descâlcire blanădescâlcire / înlăturare noduri | 40–60 lei |
| Spălat + uscatșampon special + balsam + uscat | 100 lei |
| Tăiere gheare | 30 lei |
| Curățare urechi | 30 lei |
| Pachet complettuns complet + spălat + uscat + tăiere gheare + curățare urechi | 180 lei |
Înainte și după
Poze înainte/după în curând.
Până atunci, cere-i lui Dea pe WhatsApp poze cu tunsori făcute de ea.
Cât costă tunsul? Află în câteva secunde
Preț estimat
150 lei
Preț orientativ; prețul final depinde de starea blănii. Prețul depinde de talie, nu de rasă.
Alege ziua și ora ca să poți trimite cererea pe WhatsApp.
Programează pe WhatsAppDea îți confirmă programarea pe WhatsApp.
Abonament tuns câine în Ploiești, cu loc rezervat seara
Câinele mereu îngrijit, la preț fix. Pentru cei care lucrează până după-amiaza: nu mai trebuie să îți iei liber ca să vii la tuns.
Ce primești la fiecare 6 săptămâni
- 1 pachet complet, ca în lista de prețuri standard
- 1 vizită între tunsori: baie + tuns igienic (burtă, lăbuțe, zona intimă, ochi)
- Slot de seară rezervat
- Prioritate după ora 16:00 și joi până la 19:00
Serviciile suplimentare (descâlcire, tăiat unghii, curățare urechi, golit glande anale) se plătesc separat și nu intră în abonament.
| Talie | Pe ciclu de 6 săpt. | ≈ pe lună |
|---|---|---|
| Mini | 170 | ≈ 120 |
| Mică | 205 | ≈ 145 |
| Medie | 255 | ≈ 180 |
| Mare | 315 | ≈ 225 |
| Foarte mare | 380 | ≈ 270 |
Cum funcționează
- Plătești la prima vizită din fiecare ciclu; a doua vizită e deja achitată. Plata se face la salon, numerar sau cu cardul. Primești bon fiscal.
- Abonamentul ține minimum 2 cicluri (12 săptămâni), apoi îl reînnoiești dacă vrei.
- Opțional: plătești 3 luni deodată (2 cicluri) și ai încă 5% reducere.
- Anularea se face cu cel puțin 24 de ore înainte, altfel vizita se consideră efectuată.
- O vizită se poate reprograma o singură dată. Banii nu se returnează.
- Primești un card de abonament, pe care bifăm fiecare plată și fiecare vizită.
Tuns câini pentru stăpânii pensionari
Dacă ești pensionar, te ajutăm să-ți îngrijești câinele mai ușor: reducere la pachetul complet și programare simplă la telefon.
Ce primești
- Programare la telefon, fără internet sau aplicații: 0775 280 755
- 15% reducere la pachetul complet, cel mult o dată la 6 săptămâni
Oferta este pentru stăpâni seniori. Nu avem serviciu de preluare a câinelui de acasă.
Micul stăpân responsabil
Vino cu copilul la tuns! Copiii învață de ce și când trebuie îngrijit câinele, alături de Toto și Jolie, cățeii de pe logoul nostru.
Diplomă
La final, copilul primește diploma „Micul stăpân responsabil”, completată și semnată de Dea.
Cardul micului stăpân
Un card în care copilul bifează ce a făcut pentru câine în fiecare zi: apă proaspătă, mâncare, plimbare, periat, joacă, laude și mângâieri.
În siguranță
Copilul ajută doar la lucruri sigure: periat, mângâiat, recompensă. Nu atinge niciodată foarfeca sau mașina de tuns.
Dea – Duțescu Andreea-Oana, tehnician veterinar
Despre Dea, tehnician veterinar: tuns câini și pisici
Sunt Andreea, dar toată lumea îmi spune Dea.
Sunt din Ploiești și sunt tehnician veterinar, cu curs de toaletaj canin și felin făcut în 2021, aici în Ploiești. Am început totul acum 5 ani, din dragoste pentru animale, și de 4 ani lucrez zilnic cu ei.
Aproape 2 ani și jumătate am lucrat ca tehnician veterinar într-o clinică veterinară. Până acum am tuns câteva sute de câini și pisici. Mulți clienți de acolo mă cereau doar pe mine la tuns, și asta m-a convins să-mi deschid propriul salon.
Ce câini tund (tuns pe rasă)
Preferatul meu e bichonul: îmi place cum i se așază blana după baie și tunsul special la cap. O tunsoare de yorkshire nu se potrivește la un bichon, iar o tunsoare pentru păr drept nu merge pe păr creț.
Câini fricoși, agitați sau bătrâni
Pentru că sunt tehnician veterinar, am lucrat cu câini de tot felul: fricoși, agresivi, bătrâni sau cu probleme de sănătate. Cu calm, răbdare și răsfăț, cei mai mulți devin prietenoși pe parcursul tunsului.
Benny, un bichon care mușca de obicei, a ajuns să mă pupe pe tot parcursul tunsului. Stăpâna lui nu-i venea să creadă când i l-am adus în brațe.
Produse și ritm
Folosesc doar șampoane, balsamuri și parfumuri profesionale, potrivite pentru pielea și blana lor, ca să evit alergiile. Recomand tunsul la aproximativ 6 săptămâni și tunsul igienic o dată pe lună. Dacă blana e lăsată prea mult, se fac câlți, iar atunci tunsul doare și de multe ori singura soluție rămâne tunsul până la piele.
Toto și Jolie
Salonul e o afacere de familie și poartă numele cățeilor mei: Toto, un bichon maltez de 5 ani, și Jolie, un bichon havanez metis de 9 ani. Ei sunt și pe logoul Dea Pet.
Card cadou Dea Pet
Faci un cadou unui prieten cu cățel sau pisică? Cardul cadou Dea Pet se poate folosi pentru tuns la salonul nostru din Ploiești Vest.
Disponibil la salon, plată cash sau card. Nu vindem carduri cadou online.
Valori: 100 / 150 / 200 lei.
Cardul este valabil 12 luni de la emitere. Fiecare card are o serie unică și se verifică la salon înainte de folosire.
Ai fost la noi? Spune-ne cum a fost
Salonul Dea Pet este nou, așa că încă nu avem recenzii. Dacă ai venit cu cățelul sau cu pisica la tuns, ne ajuți mult cu câteva cuvinte pe Google: așa ne găsesc și alți stăpâni din Ploiești.
Durează un minut: apeși butonul, alegi numărul de stele și scrii pe scurt cum a fost.
Program: tuns câini și seara, joi până la 19:00
Joia este seara fixă: stăm până la 19:00, ca să poți veni după serviciu.
Peste program: la cerere, doar cu programare la 0775 280 755. După ora 16:00, în celelalte zile, abonații au prioritate; ceilalți clienți pot veni dacă este loc.
- Luni, Marți, Miercuri09:00–16:00 (ultima programare 14:00)
- Joi – seara fixă12:00–19:00 (ultima programare 17:00)
- Vineri09:00–16:00 (ultima programare 14:00)
- Sâmbătă09:00–14:00 (ultima programare 12:00)
- Duminică și sărbători legaleÎnchis
Salon tuns câini Ploiești Vest – Cantacuzino 340
Adresă: Str. Gheorghe Grigore Cantacuzino nr. 340, 107592 Ploiești, jud. Prahova
Ne găsești la salonul cu firma „Toto & Jolie” de pe Cantacuzino 340.
Telefon: 0775 280 755
E-mail: contact@deapet.ro
Plată: numerar sau cu cardul, inclusiv pentru abonament.
Noutăți și locuri libere: intră în comunitatea Dea Pet pe WhatsApp.
Harta este afișată de Google Maps. Deschide locația exactă în Google Maps.
Întrebări frecvente despre tuns câini
Cât durează tunsul?
Pachetul complet durează în jur de 1 oră și jumătate până la 2 ore, în funcție de cât de cuminte e cățelul.
Cât de des trebuie tuns câinele?
Dea recomandă tunsul la aproximativ 6 săptămâni și tunsul igienic o dată pe lună, ca să nu se facă câlți.
Aveți reducere pentru pensionari?
Reducere de 15% la pachetul complet (câini) pentru stăpânii pensionari. Reducerea se acordă cel mult o dată la 6 săptămâni pentru fiecare client: o vizită primește reducerea doar dacă au trecut cel puțin 6 săptămâni de la ultima vizită cu reducere (deci la vizite săptămânale nu se aplică de fiecare dată). Dea verifică la salon dacă ești eligibil.
Tundeți și pisici sau câini mari?
Da. Dea tunde și pisici și lucrează și cu câini mari. La câini prețul depinde de talie, la pisici de serviciu (ex. tuns complet 140 lei, pachet complet 180 lei).
Câinele meu e fricos. Se poate?
Da. Ca tehnician veterinar, Dea a lucrat cu câini fricoși, agresivi, bătrâni sau cu probleme de sănătate. Lucrează cu calm, răbdare și răsfăț.
Pot sta lângă câine în timpul tunsului?
De regulă stăpânul nu stă, pentru că mulți câini se agită când își văd stăpânul. Excepție fac câinii foarte agresivi.
Cum fac o programare?
Sună la 0775 280 755 sau scrie pe WhatsApp. Peste program venim la cerere, doar cu programare.
Sunteți deschiși duminica?
Nu. Duminica și în sărbătorile legale salonul este închis. Joi suntem deschiși până la 19:00.
Pot plăti cu cardul?
Da. Se poate plăti numerar sau cu cardul, la salon, inclusiv pentru abonament. Primești bon fiscal.
Serviciile suplimentare intră în abonament?
Nu. Serviciile suplimentare (descâlcire, tăiat unghii, curățare urechi, golit glande anale) se plătesc separat. Deparazitarea externă și periajul dentar le vom oferi în viitor.